Sustenabilitate | Biostupinarono

Apicultura este o ramură a zootehniei care studiază biologia și tehnologia creșterii și exploatării albinelor în scopul obținerii de producții apicole ridicate și a sporirii producției de semințe la plantele agricole entomofile. Datorită particularităților biologice specifice, albinele produc importante produse, iar prin acțiunea de polenizare a plantelor asigură însemnate sporuri de producție la multe culturi agricole.

Apicultura – fapt dovedit de istorici, arheologi, etc. – a existat din cele mai vechi timpuri. Primele dovezi a existenței albinelor au fost găsite în peștera Păianjenului din Spania: o pictură rupestră care datează cu 12.000 în urmă. În Egiptul antic se folosea multă miere și ceară de către preoți în cadrul diferitelor ritualuri, iar albina stilizată era simbolul regelui Egiptului de Jos din anul 3200 î. C. S-a găsit referire la albine, miere și pe niște table de argilă mesopotamiene, care datează din anii 2700 î. C. Și în Grecia și Roma antică era cunoscută foarte bine apicultura. Apicultorul – sclavul care a fost însărcinat cu această activitate – a fost numit "apiarus" la romani și "mellitorus" la greci.

Prin practicarea apiculturii din cele mai vechi timpuri, înaintașii noștri au ajuns la concluzia că albinele sunt un factor determinant în evoluția naturii, și tot ce dau albinele este sănătate pură pentru organismul omului.

Medicul pediatru şi cercetător în domeniul apiterapiei Rawhi M. A. Abdalla susține că “Dacă n-ar fi existat apicultura, atunci n-ar fi existat apiterapia şi nu numai. Albinele sunt şi au existat de când lumea şi vor exista cât va exista lumea sau invers. … Albina este o fiinţă harnică, organizată, curată, ordonată, deşteaptă şi frumoasă. Ea merită tot respectul şi toată grija noastră ca persoane şi a oficialităţilor (state şi guverne). Viaţa pe Pământ este legată de existenţa albinelor, dacă există albine, există şi viaţă, dacă nu... Doamne ajută!”

Albinele joacă un rol crucial în menținerea echilibrului naturii. Producția alimentară, biodiversitatea și sustenabilitatea mediului sunt dependente de existența lor. Din păcate, putem spune că populația de albine este mult micșorată ceea ce înseamnă dezastru pentru umanitate și natură.

Să vedem motivele:

- schimbări climatice și de mediu

- încălzirea globală

- lipsa precipitațiilor - creșterea temperaturii globale poate duce la schimbări de mediu, modificări ale cantității și distribuție spațială a precipitațiilor.

(sursă:https://www.pexels.com/)

Aceste modificări pot duce la dispariția anumitor specii de animale și plante. Noile spații ecologice se pot dezvolta și popula, dar poate cu alte specii care accelerează răspândirea anumitor specii invazive și, în același timp, perturbă echilibrul ecologic.

Oameni de știință cunoscuți din întreaga lume recunosc, că există o mulțime de dovezi pentru creșterea temperaturilor, de la încălzirea aerului și oceanelor până la topirea ghețarilor și creșterea nivelului mării, iar aceste schimbări în marea lor majoritate sunt efectele nocive ale activității umane.

După cum știm, primele albine au apărut acum 100 de milioane de ani.

Domesticirea lor a început cu aproximativ 6.000 de ani în urmă și este, de fapt, singura specie de insecte domesticite timpuriu în afară de viermele de mătase. Albinele au supraviețuit de mii de ani. Au jucat și joacă un rol uriaș, în primul rând, în menținerea florei Pământului (albinele alcătuiesc mai mult de 70% din insectele polenizatoare) și, nu în ultimul rând, în producerea mierii, care este atât de importantă pentru organismul uman.

Am putea spune, că albinele sunt primii meșteri producători de miere. Aceste mici viețuitoare sunt neprețuite pentru noi, oamenii. Prin munca lor grea, ele realizează lucruri uimitoare și sunt unele dintre cele mai importante vietăți din întreaga lume. Cea mai importantă sarcină a lor este polenizarea plantelor. Fără acest serviciu gratuit oferit de către albine, ar trebui să ne descurcăm fără o treime dintre produsele alimentare pe care le utilizăm acum.

Din cauza iresponsabilității activității umane și a schimbărilor climatice de pe planeta noastră, nu este exclus ca aceste insecte benefice să dispară și cu dispariția lor să se schimbe tot în mediul nostru înconjurător. Aceste schimbări vor afecta opțiunile de hrănire a albinelor care se hrănesc cu nectar și polen, iar dacă albinele vor fi private de hrana necesară, ele mor și polenizarea plantelor va fi redusă drastic.

Poate să apară o reacție în lanț:

- dacă polenizarea este redusă, anumite flori importante pentru albine pot dispărea

- cu dispariția florilor melifere necesare producerii mierii, se reduce spațiul de viață și posibilitatea de hrănire a albinelor , în concluzie scad condițiile lor de trai

- dacă scad condițiile de trai, scade populația de albine

- dacă numărul albinelor scade, scade și producția de miere

- cu micșorarea producției de miere este redusă alimentația albinelor (albinele depind, pentru a se hrăni, de polenul și de nectarul din plante)

- dacă hrana albinelor scade albinele dispar

- cu dispariția albinelor se micșorează drastic numărul polenizatorilor (cu aprox. 70%)

- dacă dispar polenizatorii - dispare flora - dispare lumea animalelor și astfel omul încetează să mai existe

Natura va restabili echilibrul de la sine, dar fără om.

Revenind la albinele noastre: Nu cu mult timp în urmă, o familie de albine crescută în urmă cu 50 - 60 de ani (la mijlocul verii, o familie sănătoasă de 40.000 - 80.000 de persoane) produceau între 130 și 170 kg de miere pe an. Datorită condițiilor de mediu de astăzi, această cantitate de miere a scăzut la 15-30 kg pe familie (în ciuda noilor tehnologii, inovațiilor, stocurilor hibridizate).

Nu numai schimbările climatice cauzează dispariția albinelor. Există mulți factori implicați în dezastru, inclusiv protecția chimică a plantelor, ceea ce poate duce la micșorarea populației de albine. Supraviețuirea sănătoasă a unei familii de albine este garantată de o „pășune” pentru albine, care asigură continuitatea de hrănire sănătoasă, polen sănătos, furnizează nectarul necesar și, în același timp, asigură o varietate de zone de furaje și anumite culturi (păducel, zmeură, mure, castan, mantă, tei, rapița, floarea soarelui, salcâm, florile sălbatice, etc.) care oferă albinelor nutriția bogată de care au nevoie pentru a-și menține sistemul imunitar și sănătatea.

În agricultură, în toată Europa, se utilizează un procent mare de pesticide, cu un procent ridicat de neonicotionide până în 2015. Neonicotinoizii au devenit populari atunci când insectele dăunătoare au devenit rezistente la alți compuși chimici. De obicei, pesticidele nu sunt pulverizate pe frunze, ci se acoperă semințele, oferind astfel protecție împotriva agenților patogeni din sol. Ulterior, germenul absoarbe produsul de protecție a plantelor, protejând astfel planta împotriva insectelor. Neonicotinoidul ajunge atât în polen cât și în nectar, ceea ce prezintă un risc pentru polenizatori (din cauza metabolismului albinelor mierea nu este afectată, dar albinele mor).

În 2013, Uniunea Europeană a introdus o interdicție parțială pentru tiametoxam și imidacloprid, interdicție extinsă și la alte pesticide.

Utilizarea insecticidelor și erbicidelor, amenință existența albinelor. Substanțele sunt absorbite de albine - fie le otrăvesc, fie le distrug capacitatea de orientare, astfel încât albinele nu își mai găsesc drumul spre stup și mor.

Cultivarea plantelor modificate genetic are, de asemenea, o influență negativă asupra albinelor. Prin modificarea genetică, unele plante sunt făcute să reziste la boli, insecte sau pot fi modificate în așa fel încât să reziste mai bine schimbărilor climatice. Recoltele pot fi făcute să crească mai repede și să se strice mai greu, să aibă o producție mai mare, sau se pot îndepărta anumiți alergeni. Echilibrul biologic este amenințat, iar diversitatea naturală este din ce în ce mai limitată. Albinele nu pot face diferența dintre o plantă modificată genetic și una nemodificată. Astfel, insectele își răspândesc încărcătura periculoasă și contaminează, prin îndeplinirea misiunii lor naturale, zonele nemodificate genetic cu tehnologia agro-genetică.

sursă - https://manancabio.ro/organisme-modificate-genetic-definitie-productie-si-utilizari/

Pe lângă schimbările climatice, folosirea pesticidelor, existența plantelor modificate genetic, albinele au dușmani și dăunători naturali: mamifere și insecte.

Cel mai periculos mamifer este șoarecele (Mus musculus), care mai ales iarna intră în stup, distruge fagura, mănâncă mierea și polenul. Hărțuirea constantă poate provoca moartea familiei de albine.

Broaștele și șopârlele pot provoca daune la orificiile de ieșire și la vasul de apă.

Unele păsări se hrănesc preponderent cu albine , cum ar fi:

Pițigoii :

Prigoria - Merops apiaster Hirundorustica Parus major

Ciocănitoarea mare

Dendrocopos major

Remiz pendulinus

Printre insecte, fluturele cap-de-mort (Acherontia atropos) se hrănește și cu miere, dar și viespii și furnicile iubesc mierea.

Gărgăunul sau bărzăunul (Vespa crabro), cea mai mare viespe din Europa și din America de Nord este vânător de albine.

Apicultorii sunt îngrijorați de faptul că sănătatea și viabilitatea albinelor și a coloniilor de albine sunt puse în pericol de mulți factori letali și subletali, precum:

- dușmanii naturali ai albinelor

- utilizarea excesivă a pesticidelor în protecția plantelor

- apariția unor boli oportuniste, deoarece albinele sunt expuse direct și indirect la pesticide

- modificările drastice ale condițiilor climatice și de mediu

- pierderea biodiversității plantelor

- modificări în utilizarea terenului

- prezența speciilor invazive, care slăbesc sistemul imunitar al coloniilor de albine

În ultimii ani, pe lângă problemele sus amintite, apicultorii s-au confruntat și cu consecințele impactului negativ în multe zone economice, printre care și problema sustenabilității apiculturii.

Pentru apicultori, impactul economic (randament și cheltuieli) este un factor foarte important. Calea către producția economică favorabilă trece prin crearea de colonii de albine, însă apicultorii dedicați în zadar își pun, pe lângă cunoștințele acumulate de-a lungul timpului, suflet, dăruire și dragoste în acest meșteșug, dacă nimeni nu vine în ajutorul lor, și aici ne gândim la un ajutor guvernamental.

Procesul de creare a mediului perfect pentru coloniile de albine este costisitor și de lungă durată. Cei câțiva apicultori care există în toată Europa - cca. 600.000-700.000 de suflete – este abia 1% din populația europeană. Cine ar fi interesat dacă acest 1 % din populația europeană încetează să mai existe odată cu pierderea albinelor?

În zilele noastre, în Asia, Africa și în lume, cine știe unde, se produce miere artificială, care nici pe departe nu seamănă cu mierea naturală, deoarece mierea naturală conține enzime, volatile, hormoni, care nu pot fi reproduse chimic. Mierea produsă în acest fel este tot mai puțin costisitoare, astfel încât companiile multinaționale, lanțurile mari de magazine, preferă mierea naturală, umplu piața cu non-miere și nu sunt interesate de soarta apicultorilor, albinelor sau a mierii naturale.

Mierea de pe rafturile magazinelor arată ca și mierea naturală. Oare un laic recunoaște aici mierea reală și cea falsă?

Din motivele menționate mai sus, mierea naturală pierde teren, numărul coloniilor de albine este în scădere, apicultorii ajung la faliment și se apropie sfârșitul.

Datorită efectelor naturale actuale, coloniile de albine nu mai sunt capabile să se susțină singure și aici vine ajutorul apicultorului prin asigurarea habitatului adecvat, a hranei și antibioticelor naturale, etc. și - nu în ultimul rând - conștientizarea autorităților importanța apiculturii pentru natură și omenire:

- apicultura este o activitate economică și socială și, ca atare, joacă un rol cheie în dezvoltarea durabilă a zonelor rurale și creează locuri de muncă

- coloniile de albine oferă servicii importante prin polenizare, prin menținerea diversității genetice a plantelor, și contribuie la biodiversitatea ecosistemelor

- apicultorii oferă servicii ecologice semnificative prin gestionarea corectă a apiculturii, asigurând astfel coloniilor de albine posibilitatea de polenizare optimă

- apicultura are valoare ecologică, economică, socială și contribuie la securitatea alimentară și la conservarea biodiversității

Albinele prin polenizare contribuie la îmbunătățirea biodiversității

În natură nu există niciun fond de gene vii care să poată fi folosit pentru regenerarea roiurilor. În lumea naturală, 60-70% din insectele polenizatoare sunt albine. Până în 2015, acest procent scăzuse la mai mult de jumătate. Dacă apicultura nu este profitabilă, apicultorii vor da faliment și, ca urmare, apicultura viabilă va înceta. Populația de albine scade și albinele dispar lent. Aici ajungem din nou la concluzia: dacă albinele încetează, noi oamenii vom înceta să mai existăm.

Atât în UE, cât și în alte părți ale lumii, numărul coloniilor de albine este în scădere, deoarece, pe lângă toate celelalte efecte negative, costul înființării unei afaceri apicole este mare. Acesta este un motiv pentru care tot mai puțini oameni se încumetă să înființeze ferme apicole, ceea ce duce la micșorarea populațiilor de albine și scăderea posibilității de polenizare a culturilor vitale pentru om.

Oamenii de știință au arătat că albinele dispar:

- în mai puțin de 15 ani din Europa

- aproximativ 8 ani din Statele Unite ale Anericii

- în cca. 20-25 de ani America de Sud și Africa

- iar în Asia nu mai există albine

Sursă foto : https://avilagtitkai.com/